Cariere de vis: Programul de consiliere vocațională

Suntem extrem de mândri și încântați pentru că o nouă misiune a ajuns cu bine la sfârșit! Zece tineri care au participat la programului de consiliere vocațională al asociației noastre au “absolvit” pe data de 1 aprilie ultima sesiune din totalul celor opt întâlniri.

Programul a fost desfășurat în cadrul proiectului “Descoperă” și a avut ca scop să ofere informații cât mai practice tinerilor despre anumite meserii, dar și modele/mentori pe care îi pot urma pe viitor.

Tinerii, cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani, au reușit să își descopere calitățile, să înțeleagă ce ar trebui să facă în momentul  în care vor finaliza studiile, și și-au creat o idee de ansamblu despre anumite meserii pe care le-ar putea practica pe viitor. Pentru ca drumul lor sa aibă un început frumos, Asociația Create Yourself le-a oferit acestora ocazia de a întâlni persoane de la care pot învăța lucruri ce îi vor ajuta în găsirea viitorului loc de munca.

Make-up artist, florist, lucrător comercial, un job în radio, gamer, învățător, manichiuristă – acestea au fost meseriile prezentate beneficiarilor.

Fiecare mentor a ales stilul său personal de a interacționa cu tinerii, fie prin exemple practice, fie prin discuții deschise, iar în alte cazuri, tinerii au avut ocazia sa vadă ustensilele zilnice cu care lucrează un make-up artist sau un  hair stylist.

Toți participanții au fost deschiși li entuziasmați, ceea ce înseamnă că programul și-a atins scopul: de a le arăta celor ce participă că ai nevoie de un vis și de determinare pentru a crea o carieră într-un domeniu pe care îl iubești.

Am fost bucuroși sa avem prezenți și doi mentori care, anul trecut, au făcut parte din programul de consiliere vocațională. Ei au arătat ca ambiția și perseverența au fost esențiale pentru a -și construi o carieră.

Cei patru piloni ai proiectului nostru sunt: consiliere vocațională, mentorat, susșinere a educatorilor sociali și spațiu de dialog. 

Mai multe detalii despre proiectul “Descoperă” .