Cine suntem

„Omul încearcă o viață întreagă să-și găsească adevăratul sine, când de fapt, tot ceea ce trebuie să facă este să învețe să și-l creeze!”

Suntem o organizaţie non-guvernamentală, non-profit şi independentă, din România, care de peste 3 ani, împreună cu peste 120 de voluntari super-eroi, încercăm să oferim copiilor instituționalizați și celor care provin din medii defavorizate șansa de a-și construi o perspectivă pozitivă asupra viitorului. Punem cărămidă peste cărămidă la construcția educației active, permanent exersate.

Uneltele pe care le folosim spre a clădi pentru acești copii oportunități reale sunt meditaţiile şcolare, consilierea vocaţională, mentoratul în carieră, atelierele creative și cele de tip DVI (deprinderi de viață independentă). Cu ajutorul lor ne dorim să deschidem și să înlesnim drumul cunoaşterii pentru copiii care nu au şansa de a trăi înconjurați de echilibrul unei familii care să îi poată învăța cum să ia decizii conștiente legate de viitor sau care să le ofere siguranța pașilor făcuți pe teren necunoscut.

Ne găsim bucuria în ochii fiecărui copil care pleacă inspirat de la o întâlnire cu mentorii, care deschide entuziasmat manualul școlar pentru că de data aceasta a înțeles lecția sau care pur și simplu zâmbește când se gândește la dimineața de mâine.


MISIUNE

EDUCAȚIA și posibilitățile pe care ea le oferă vin în culori, mărimi și materiale diferite, iar noi avem grijă să le croim după măsurile fiecărui tânăr, indiferent de mediul din care el provine.

Credem cu tărie în puterea educaţiei non-formale, în deprinderea de abilităţi practice încă din timpul şcolii şi în latura vocaţională a educaţiei.

Și cel mai important, croim totul cu grijă, respect şi tratament egal, astfel încât orice copil să aibă şansa de a deveni un adult echilibrat, stăpân pe propriul destin şi parte activă a procesului de schimbare în mai bine al societăţii.

VIZIUNE

Viziunea noastră este să jucăm un rol principal în construirea unei societăți în care fiecare copil are acces liber şi egal la educaţie de calitate, în care puterea modelului pozitiv domină și în care fiecare tânăr poate accesa oportunitatea de a-și urma vocația.

Cine suntem

Valorile noastre

COOPERARE

…pentru că doar lucrând în echipă, vom obține schimbări reale în societate. Așa cum cineva înțelept spunea, „individual suntem o picătură, împreună suntem un ocean”.

EGALITATE DE ȘANSE

…pentru că nu e corect să cerem rezultate și să impunem standarde, dacă nu oferim acces egal la oportunitățile de dezvoltare – educație, instruire, integrare socială.

RESPONSABILIATTE

…pentru că nu putem schimba cu adevărat ceea ce nu funcționează, dacă nu ne asumăm responsabilitatea propunerilor, inițiativelor și mai ales a demersurilor concrete.

EMPATIE

…pentru că nu putem pretinde că putem schimba viața cuiva, dacă nu încercăm, măcar ca exercițiu sufletesc, să „mergem un kilometru în pantofii săi”.