șanse egale pentru începutul anului școlar

Hai să oferim Șanse egale pentru începutul anului școlar, copiilor din România!

Asociația Create Yourself dă startul campaniei Șanse egale pentru începutul anului școlar. Este vorba despre o campanie care pune copii pe primul loc, în care organizatorii și-au propus să dea o mână de ajutor elevilor din zonele rurale, defavorizate. 

Știai că la Evaluarea Națională de anul acesta mai mult de jumătate din elevii din mediul rural au obținut medii mai mici de 5, nota minimă de trecere? Iar aceștia sunt doar elevii care au participat la Evaluarea Națională! Ministerul Educației nu a inclus în statisticile sale și pe elevii care au abandonat școala în primii 8 ani de studiu sau din diferite motive chiar dacă au participat la cursuri, nu s-au înscris la Evaluarea Națională.

Pentru că sunt săraci, elevii din zonele rurale defavorizate tind să-și abandoneze educația foarte devreme și chiar dacă își doresc din tot sufletul să meargă la școală, la fel ca ceilalți copii, lipsa banilor și a rechizitelor școlare îi împiedică să țină pasul cu restul clasei. Iar dacă nefericirea lor s-ar opri odată cu renunțarea la învățătură, poate lucrurile nu ar sta atât de rău, dar, pe termen lung, abandonul școlar înseamnă și o condamnare la sărăcie, din care cu greu se mai pot ridica chiar și ca adulți.

În ce constă campania Șanse egale pentru începutul anului școlar?

În perioada 2 – 28 august, pentru aproape o lună de zile, Asociația Create Yourself și-a propus să pregătească de școală 500 de elevi, din clasele I-VIII, care merg la școală în comune precum Corodești, Pogonești, Puiești sau Gherghești din județul Vaslui.

Acești copii au dreptul la învățătură la fel ca toți copiii din România, dar nu pot profita din plin de dreptul lor din cauza neajunsurilor. De aceea, în București, la Adresa Strada Academiei 15, în cadrul campaniei Șanse egale pentru începutul anului școlar, doritorii pot să se implicii și să doneze rechizite școlare pentru niște copii care au atât de multă nevoie de ele.

Ce poți dona în cadrul campaniei Șanse egale pentru începutul anului școlar?

Un ghiozdan cu minimul necesar de care nevoie un elev de școală primară sau gimnazială din România, costă aproximativ 100 – 130 de lei și conține: diferite tipuri de caiete, 1 penar cu instrumente de scris, 1 penar tip portofel cu foarfecă și lipici, creioane colorate, carioci, 1 bloc de desen, pensule, dosare, folii de plastic și o trusă de matematică. Toate aceste lucruri sunt de folos copiilor la școală și pe lângă latura lor practică, mai au și o latură motivațională, care îi determină pe cei mici să învețe mai mult și mai bine.

Am stat de vorbă cu agenți sociali din zonele în care vom dărui rechizitele donate de participanții la campanie și am aflat că, pentru elevi, mai ales atunci când vine vorba de copii din clase primare sau gimnaziale, rechizitele nu sunt doar o necesitate la școală, ci și o formă de încurajare a celor mici. Atunci când iubești învățătura, nimic nu se compară cu senzația pe care ți-o oferă un stilou nou atunci când îl folosești ca să scrii pe un caiet pe care îl deschizi pentru prima oară sau când înveți și-ți colorezi materialele în toate culorile curcubeului cu noile tale pixuri colorate. De aceea, hai să dăruim copiilor din România astfel de mici bucurii și să-i ajutăm să treacă peste dificultăți, încurajându-i să dea tot ce pot la învățătură!